Uleiul de migdale

Alicante, Spania
Image of Almond Spain - Almond

Unul dintre cele mai blânde și prețioase uleiuri pentru pielea sensibilă

Uleiul organic de migdale este un ingredient important în produsele noastre cosmetice naturale pentru piele sensibilă. De fapt, este foarte căutat și lăudat ca unul dintre cele mai prețioase uleiuri pentru îngrijirea pielii. De la ulei pentru bebeluși la fluid hidratant pentru ten, uleiul de migdale oferă cea mai delicată îngrijire pentru pielea sensibilă, uscată sau iritată. Weleda a observat că, în ultimii ani, cererea pentru produsele de îngrijire a pielii sensibile a crescut, din cauza vieții moderne și a poluării ce conduc la o sensibilitate crescută. Pentru a răspunde acestei cereri, e extrem de important ca uleiul de migdale pe care-l folosim să răspundă standardelor înalte de calitate.

Weleda colaborează cu cooperativa Manan din regiunea Valencia din Spania, de unde primim regulat migdale crescute organic. Pe dealurile din apropierea orașului Alicante o sută de crescători de migdali se ocupă de una dintre cele mai mari livezi de profil din Europa. Parteneriatul dintre Weleda și Manan înflorește în baza unei filozofii împărtășite privitoare la dezvoltarea durabilă și la protecția mediului. Poți observa asta în lucrurile cele mai simple cum ar fi folosirea economică a apei pe o suprafață totală de 6.000 de hectare. Fermierii economisesc în mod deliberat apa, un produs prețios în Spania, pentru că suprairigarea poate duce în final la salinizarea și eroziunea solului, precum și la reducerea fertilității acestuia.

Angajamentul pentru o dezvoltare durabilă

Prin reducerea apei folosite, fermierii dau dovadă de o gândire pe termen lung, însă totul are un preț. Recolta pentru acest grup de fermieri interesați de binele pământului pe care-l cultivă este de aproape 500 de kilograme de migdale la hectar, doar o zecime din ce se recoltează de pe plantațiile californiene, prin metode intense de cultivare.

În calitate de client, pentru a susține acest angajament pentru dezvoltare durabilă, Weleda trebuie să se asigure că prețul pentru această recoltă mai slabă este mai mare, și astfel, echitabil pentru fermieri. Recoltarea în această regiune deluroasă implică o cooperare strânsă între muncitori. Echipați cu plase și prăjini, doi muncitori experimentați au nevoie de aproape zece minute pentru a recolta fructele din fiecare copac. Recoltarea migdalelor nu e atât de ușoară precum pare – plasele cu migdale sunt foarte grele și oamenii petrec ore extenuante încovoiați, îndoiți sau întinși. Însă acești fermieri sunt motivați, mulțumită parteneriatului pe termen lung cu Weleda și se mândresc că produc migdale de bună calitate și că le manevrează așa cum trebuie pentru ca recolta să fie uscată cu atenție și repede, după ce a fost culeasă.

Procesare delicată

În prima fază de procesare, utilaje speciale îndepărtează cojile verzi și încă moi ale fructului. Migdalele dulci sunt deschise apoi și li se scoate sâmburele prețios. Majoritatea recoltei de la Manan este vândută ca migdale de primă calitate pentru mâncat, însă aproape un sfert din recoltă este presată delicat la rece și filtrată la presa de ulei. Uleiul astfel obținut este rafinat și certificat organic, înainte de a fi trimis către centrele Weleda din Elveția, Germania și Franța, unde, după controale de calitate mai stricte, se procesează pentru a deveni parte din cele mai delicate produse de îngrijire ale Weleda.

Descoperă proiecte similare

Ulei pentru îngrijirea blândă și delicată a pielii

Floarea-soarelui în Ungaria

Recoltare din flora sălbatică în Munții Carpați

Arnica în România

Ingredient

Ulei din semințe de prune

Prunus Domestica Seed Oil

Uleiul din semințe de Prunus Domestica este un ulei ușor galben, care are o aromă de marțipan și este absorbit cu ușurință de către piele, lăsând o senzație de piele moale și mătăsoasă. Aceasta îmbunătățește funcția de barieră a pielii și este, prin urmare, ideal pentru pielea sensibilă și uscată. Similar cu migdalele dulci și uleiul din sâmburi de piersică, acesta cuprinde un conținut ridicat de uleiuri grase nesaturate, cum ar fi uleiul și acidul linolenic.