
Căutarea și achiziția materiilor prime
Din 1921 și până acum, scopul Weleda a fost de a menține, promova și reda sănătatea oamenilor. Cel mai înalte standarde de calitate și utilizarea atentă a resurselor merg mână în mână. În jur de trei pătrimi din ingredientele noastre provin din culturi organice sau biodinamice și din flora spontană certificată.

Materiile noastre prime provin din natură, iar originile lor sunt diverse. O mare parte - mai mult de 200 de specii- sunt culese din grădinile noastre de plante medicinale. Însă, pe lângă grădinile proprii și flora spontană, o mare parte din materiile noastre prime provine din parteneriate pe termen lung cu furnizori. O varietate uriașă de ingrediente esențiale își are sursa în ferme mai mari sau mai mici, în cooperative, în proiecte de agricultură și în comerțul global.
Cooperare pe termen lung cu o calitate la fiecare nivel
Prețurile echitabile și contractele pe termen lung asigură excelenta cooperare între Weleda și toți partenerii noștri. Standardele noastre sociale de calitate, mai cunoscute sub numele de comerț echitabil, se referă la întregul lanț de valori și include furnizorii noștri. Lucrăm doar cu furnizori atenți la standardele sociale și la condițiile de muncă ale angajaților lor. În plus, partenerii pe termen lung trebuie să ofere o remunerație echitabilă angajaților, să promoveze femeile și să susțină echilibrul dintre viața profesională și cea de familie. Parteneriatele se încheie de cele mai multe ori în colaborare cu agenții de dezvoltare guvernamentală, cu universități sau cu organizații globale de mediu.
Parteneriate de lungă durată

Merită menționate colaborările noastre în privința materiilor prime și a cooperării cu fermieri locali.

Desigur, suntem interesați să ne obținem materiile prime la un preț competitiv, fără prea multe intervenții din partea intermediarilor, însă suntem convinși că un preț echitabil asigură o colaborare reciprocă, bazată pe încredere pe termen lung. Un efect benefic este că ambele părți sunt mult mai puțin vulnerabile la mișcările speculative din piață. Materialele de cea mai bună calitate se asigură printr-un proces de învățare reciprocă într-un parteneriat bazat pe încredere de care beneficiază ambele părți, cu prețuri stabile, calitate consistentă și un schimb de know-how.
Uniunea pentru un Biotrade etic
Din octombrie 2011, Weleda este membru cu drepturi depline al Uniunii pentru Comerț Bio Echitabil (UEBT). Fondată în 2007, organizația non-profit cu sediul la Paris reprezintă un standard recunoscut global pentru achiziția durabilă și utilizarea de resurse, ținând cont de biodiversitate, precum și pentru distribuția echitabilă a veniturilor.