Despre Weleda

În armonie cu omul și natura

Fondată în 1921 ca laborator farmaceutic, cu grădină proprie de plante medicinale, Weleda este astăzi un producător mondial de cosmetice naturale holistice și de produse farmaceutice pentru terapia antropozofică. 

O poveste de succes bazată pe principii solide

Încă de la înființare, Weleda a urmărit atingerea unor obiective care decurg din principiile sale fundamentale. Produsele noastre sunt menite să sprijine oamenii în dezvoltarea lor personală, atât în menținerea, promovarea și restabilirea sănătății lor, cât și pentru atingerea unei stări de echilibru fizic și psihic.

 

Cine suntem

Frumusețe prin echilibrul între corp, minte și suflet

Promisiunea noastră este de a vă aduce inspirație și energie la nivel mental, emoțional și spiritual. În același timp, vă sprijinim în demersul vostru de a vă descoperi pe sine și de a va genera propriile resurse de vitalitate.

Frumusețe naturală

Un sistem de medicină integrativă

În cadrul Weleda, noi lucrăm având o abordare holistică în terapia medicală. Ne-am orientat cunoașterea și practica având ca bază principiile medicinei antroposofice, înființată de filosoful Rudolf Steiner și de medicul Ita Wegmann.

Sănătate holistică

Angajată la cei trei piloni ai durabilității

Trebuie să facem tot posibilul pentru a sprijini un trai adecvat pentru toată lumea prin construirea unei economii etice care creează, mai degrabă decât diminuează, valorile.

Sustenabilitate

O companie inspirată de antroposofie

Totul a început cu un spital si un laborator farmaceutic - fondat de un medic olandez, un filozof austriac și un chimist și farmacist din Munchen. Acum a devenit cel mai important producator mondial de cosmetice holistice, naturale, organice si produse farmaceutice pentru terapia antropozofică.

Patrimoniul nostru