Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență on-line. Prin utilizarea site-ului nostru, sunteți de acord să utilizăm cookie-uri, în conformitate cu politica noastră de cookie.

 


Natura Ecopharm SRL

Piata Montreal nr 10
Galeriiile WTC, sector 1 Bucuresti
Romania


Pusta, Ungaria

Uleiul de floarea-soarelui

Uleiul organic din semințe de floarea-soarelui are multe proprietăți nutritive

În mijlocul șesurilor cu iarbă uscată din centrul Ungariei se întind câmpurile de floarea-soarelui, de un galben intens. Ne aflăm în pusta străveche a Ungariei, pe vremuri un ocean nesfârșit de iarbă, iar astăzi sursa uleiului de floarea-soarelui certificat organic folosit pentru produsele Weleda.

Urmărește mișcarea soarelui

Floarea-soarelui își are originile în America Centrală și de Nord, unde băștinașii foloseau semințele ca pe o sursă de hrană bogată în grăsimi. Semințele au fost aduse pentru prima oară în Europa de către marinarii spanioli în secolul al XVI-lea, iar de atunci planta a devenit o prezență familiară în fermele și grădinile de pe întregul continent. Denumirea științifică helianthus annuus provine din cuvintele grecești helios, soare, și anthos floare. În zilele însorite, fața prietenoasă, deschisă a florii se întoarce după astru, urmărindu-i mișcarea și revenind la căderea întunericului în poziția inițială. Înflorită, planta pare, de altfel, să-l oglindească în toată splendoarea lui - desenată de mâna unui copil floarea apare ca un disc galben luminos cu petale aprinse – așa că nu e de mirare că numele soarelui se regăsește în numele florii în atât de multe limbi. În germană i se spune Sonnenblume, în franceză tournesol și, în Ungaria, napraforgó, cea care se întoarce după soare.

Floarea-soarelui are nevoie de un sol bogat în humus și în substanțe nutritive, suficientă apă, insecte care s-o polenizeze și, desigur, căldura soarelui, care este esențială. Toate aceste condiții se regăsesc în inima pustei unde companiile noastre partenere cultivă, de asemenea, și spelta, grâu și ovăz. În verile târzii frunzele se usucă, iar pălăria verde a florii devine galbenă. Semințele sunt coapte acum și pot fi recoltate cu același utilaj cu care se recoltează și cerealele, un proces eficient pentru fermieri. Semințele conțin foarte mult ulei – din 20 de kilograme de semințe se obțin aproape 7 kilograme de ulei, așa că Weleda primește suficient ulei organic de înaltă calitate de la partenerii ungari.

Ideal în cosmetică

În plus, Weleda folosește ulei organic de floarea-soarelui din culturile cu conținut mai ridicat de acid oleic decât cele convenționale. Uleiul este mult mai stabil, se conservă mai bine și e ideal în combinația cu alte uleiuri cosmetice. Uleiul de floarea-soarelui este cunoscut pentru calitățile lui pure, nutritive și este folosit în multe produse cosmetice naturale Weleda, inclusiv în gama noastră de produse pe bază de rodie.

Descoperă proiecte similare

O sursă bogată de vitamina C

Cătina în Italia

Uleiul de migdale calmează și protejează pielea sensibilă

Migdalul în Spania

Ingredient

Ulei din semințe de floarea soarelui

Ulei din semințe de Helianthus Annuus

Uleiul  galben pal de floarea-soarelui este un ulei vegetal ușor. Acesta funcționează ca un ulei de masaj perfect și este ideal pentru îngrijirea asociată pielii normale. Datrită proporției mari de acizi grași nesaturați, cum ar fi acidul linoleic și acidul oleic, acesta este plin de proprietăți benefice pentru îngrijirea pielii și este adecvat ca  ulei purtător pentru substanțele active din produsele cosmetice.